Recenzie: Divergent de Veronica Roth

Titlu: Divergent

Autor: Veronica Roth

Număr pagini: 448

Anul apariţiei: 2014

Traducere: Adrian Deliu

Editura: Leda

Cartea poate fi comandată de AICI.




Descriere:

Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). Beatrice trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.

În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar putea-o distruge.

Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfâşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.

Recenzie: 

Divergent este prima carte din seria cu acelaşi nume, scrisă şi publicată de autoarea americană Veronica Roth. Este prima carte scrisă de autoare, care a prins foarte bine prin rândurile adolescenţilor de pretutindeni. Mulţi aseamănă seria Divergent cu seria scrisă de Suzanne Collins, Jocurile Foamei. După părerea mea cele două serii nu se aseamănă decât în puţine privinţe. Amândouă au un stil aparte, o poveste interesantă şi un subiect diferit. 

Veronica şi-a făcut debutul cu Divergent, o carte bună pe care am devorat-o foarte repede. M-am apucat de ea imediat ce am împrumutat-o de la o prietenă, dat fiind că nu o deţin încă şi că doream să o citesc cât mai curând. Am citit vreo 300 de pagini fără oprire, după care m-am oprit şi am terminat a doua zi, în primele două pauze şi ora de română. 

Cert este că dacă Veronica a reuşit să mă ţină captivă în lumea Divergent în timpul orelor, când ar trebui să fiu atentă mai ales că sunt o elevă silitoare, este o chestie gravă în sensul bun. Mi-a plăcut ideea Veronicăi mult şi deşi se aseamănă cu anumite poveşti, nu se mănâncă cu aceleaşi chestii. Autoarea are o imaginaţie foarte bogată, iar indiferent de ce aţi auzit de carte, eu zic să-i daţi o şansă să vedeţi singuri despre ce este vorba, cu adevărat, în Divergent. 

Acţiunea cărţii se defăşoară în Chicago, undeva mult mai în viitor. Oamenii oraşului fac parte din nişte Facţiuni: Abnegatia (cei altruisti), Candoarea (cei sinceri), Prietenia (cei pasnici), Neinfricarea (cei curajosi) si Eruditia (cei inteligenti). La vârsta de 16 ani fiecare persoană din fiecare Facţiune, indiferent care este ea, are dreptul să-şi aleagă Facţiunea la care vrea să se ducă, lăsând în urmă vechea Facţiune şi familia. Faciunea înainte de sânge.

La testul de aptitudinii, pe care fiecare persoană în vârstă de 16 ani îl dă înainte de a-şi alege Facţiunea, pentru a vedea unde se potriveşte. Beatrice, născută în Facţiunea Abnegaţie, se dovedeşte a fi un Divergent, o persoană care face parte din toate Facţiunile, o persoană ce reprezintă, de asemenea, un mare pericol.

Tris alege să meargă la Neînfricaţi, ceea ce mi s-a părut o alegere foarte bună din parte ei. 
Eu am vizionat filmul înainte de a citi cartea, într-un fel rău, într-un fel bine. Filmul mi-a plăcut aşa că am fost curioasă în privinţa cărţii, de aceea am şi citit-o. Eram plină de spoilere, dar totuşi cartea m-a surprins. Mi-a plăcut cum autoarea a ales ca acţiunea să se desfăşoare, deşi sfârşitul mi s-a părut puţin alert. 

Personajele, fiecare în parte, mi-au plăcut sau nu. Mă aşteptam, sincer, la mai multă implicare din partea lui Four, dar nu am primit. A fost mai mult absent decât prezent, iar relaţia cu Tris mi s-a părut seacă. Niciunul dintre ei nu s-au prea implicat în ea, deşi se iubeau şi toate alea. Voiam mai mult de la Four, voiam să se implice, să ia parte la acţiune. Personajul este puţin cam lăudat, ceea ce m-a făcut să am aşteptări mult mai mari de la el.  Eric, personajul negativ într-un fel sau altul, sau mai bine spus, unul dintre tipi rău, mi-a plăcut mult. Deşi era crud şi toate alea, mi-a plăcut de el, chiar şi când s-a opus binelui. Competiţia uneori şi-o ia în cap, iar Eric este atât de gelos pe faptul că Four este mai bun, încât este în stare de orice să demonstreze că el este mai bun. Sper ca pe viitor să devină o persoană mai bună, dar îmi place de el şi rău. Christina, tipa-prietena-lui-Tris, mi se pare o încuiată. Nu o sufăr. La început era în regulă, o tipă de treabă, puţin băgăreaţă. Dar după a început să cam alerge după polularitate şi să devină oarecum îngâmfată, iar asta m-a călcat pe nervi. Nu suport îngâmfaţii. Şi că tot vorbeam de îngâmfaţi, Peter şi gaşca lui sunt pe lista mea neagră. Un alt personaj care mi-a plăcut a fost Uriah, un băiat născut Neînfricat. În film nu apare, iar în carte da. Chiar mult. Mi-a plăcut mult de el. Tris, personajul principal şi eroina noastră, a luat unele decizi suprinzătoare, iar dat fiind că este doar o adolescentă de 16 ani are o mintă strălucită pe care ştie să o folosească. Mai mult sau mai puţin. 

Sfârşitul, după cum am spus, mi s-a părut puţin cam alert. Moartea părinţilor lui Tris trece mai neobservată, dat fiind că autoarea nu prea pune accent pe ea. Eu nu am înţeles asta, nu am înţeles de ce Tris nu şi-a plâns părinţii. Ea a dat de înţeles că îi iubea mult, chiar foarte mult, dar în momentul când au murit nu a reacţionat ca şi când i-ar fi iubit aşa de mult pe cât zice ea. Atunci când mor, ambii în diferite situaţii, primim o reacţie din partea lui Tris, dar nu genul de reacţie pe care ar avea-o un copil de 16 ani când îi moare părinţii. Probabil că nimeni n-a mai adus în discuţie asta, dar mi se pare ciudat.  La sfârşit sunt puse multe întâmplări una după alta, multă acţiune şi suspans, dar mi se pare cam chinuit ca în ultimele 20 de pagini să bagi toată acţiunea.

În fine, înafară de toate astea, cartea mi-a plăcut şi m-a prins, iar acum de-abia aştept să citesc Insurgent, care îmi face cu ochiul din bibliotecă. M-a aşteptat ceva timp, ce e drept. 

Eu vă recomand cartea, mai ales dacă sunteţi nişte adolescenţi în căutarea acţiunii. 

Citate:

''Plecarea lui Four îmi provoacă agitaţie. Faptul că ne lasă numai cu Eric e ca şi cum ai angaja o doică pe care o vezi tot timpul că ascute cuţite.''

''Nu înălţimea e cea care mă sperie: înălţimea mă face să mă simt vie, energică, cu toate organele şi vasele de sânge şi muşchii din corp acordate la aceeaşi gamă. Deodată, îmi dau seama care e problema. El e. Ceva din el mă face să mă simt de parcă aş fi pe cale să cad. Sau să mă transform într-un lichid. Sau să iau foc.''

''Undeva, în interiorul meu, există o persoană miloasă, iertătoare. Undeva, există o fată care încearcă să înţeleagă prin ce trec oamenii, care e conştientă că oamenii fac fapte rele, şi că disperarea îi mână spre locuri mai întunecate decât şi-au imaginat vreodată. Jur că ea există şi suferă pentru băiatul măcinat de remuşcări din faţa mea. Dar dac-ar fi s-o văd n-aş recunoaşte-o.''

''Poate că toţi ar trebui să facem mai multe, zice el, dar suntem doar nevoiţi să lăsăm ca vinovăţia să ne amintească mereu că trebuie să ne comportăm mai bine data viitoare.''

''Pentru o clipă, ochii lui negri pătrund într-ai mei, şi el tace. Apoi, îmi mângâie faţa şi se apleacă mai aproape, atingându-mi buzele cu ale lui. Râul vuieşte şi-i simt stropii pe glezne. El zâmbeşte şi-şi apasă buzele pe ale mele.''

''Fata pe care o vedeam pe furiş în oglindă era Beatrice, cea care tăcea la masa de seară. Aici e cineva cu o privire care mi-o susţine pe-a mea, nevrând s-o mai lase: E Tris.''


Notă: 







TRAILER FILM: