joi, 26 martie 2015

Răceală şi surprize

Bună, dragilor!
Eu în momentul de faţă.
Cred că e timpul să nu îmi mai cer scuze pentru lipsa-mi şi să vă las să vă obişnuiţi cu ideea că o să dau mai rar pe aici în perioada asta. Cel puţin pe timpul şcolii o să lipsesc cam mult, pentru că mă omoară cu zile locul ăla. Nu ştiu cum reuşesc să-mi menţin mediile ridicate, chiar nu ştiu. Am avut şi nişte probleme personale, despre care nu are rost să vorbim acum, poate altă dată. Plus că a dat şi căldura, am ieşit cu prietenele şi m-am bucurat puţin de vreme. Până când m-a plesnit răceala. Da, m-a mâncat să ies în tricou că cică era cald afară şi m-am trezit cu nasul roşu şi înfundat şi toate alea ale răcelii. Sunt înconjurată de şerveţele, ugh!


Am adăugat şi nişte cărţi în bibliotecă, pentru că este absolut imposibil să treacă luna fără să-mi cumpăr măcar o carte. Mama credea că scapă, dar de unde. Îşi dă seama când apare o carte nouă. Le ştie pe fiecare deşi nu le citeşte. Ce chestie! Am dat de o fată extrem de drăguţă pe un grup de schimburi şi vânzare, care vindea nişte cărţi la nişte preţuri exagerate de mici, şi ştiţi cum e, nu m-am putut abţine şi aşa mi-am făcut ''plinul'' pe luna asta. O să vă arăt mai târziu cărţile cumpărate, când o să fac ''In my mailbox 3''.  


Fata respectivă avea şi primele două volume din seria Maximum Ride, nişte cărţi pe care le căutam de ceva vreme. Eu aveam volumul 3 dar nu îl puteam citi. Acum devorez prima carte, deja am citit jumătate din ea  în pauzele de la şcoală. Îmi place mult mai mult decât mă aşteptam să îmi placă. A reuşit să mă prindă repede şi cred c-o să ajung o mare fană a autorului, că tare mult îmi mai place cum scrie şi are nişte idei trăznite. O să apară şi recenzia cât de curând pe blog, acum cu răceala asta nu prea am chef de nimic. Dar am tot weekendul plus ziua de mâine la dispoziţie doar pentru blog şi citit, aşa că dacă am puţin chef o să termin toată seria şi o să le scriu şi recenzia.


Am fost întrebată de mai multe ori pe pagina de facebook când voi mai face noi concursuri. Am vorbit cu editurii în legătură cu sponsorizatul şi mda, majoritatea răspunsurilor au fost negative, dar am primit şi doi de da care m-au făcut foarte fericită. Cei de la editura Leda mi-au spus că mi-au trimis două exemplare din ''Insurgent'' pentru concurs şi recenzie, iar cel de la Epica au spus că îmi vor trimite tot două exemplare din noua apariţie la ei ''Înainte tuturor lucrurilor''. Acum nu trebuie decât ca cel de la Cargus să se mişte mai repede cu ''Insurgent'', iar concursul de la Epica va fi şi el curând, nu ştiu încă când. Le mulţumesc mult la amândouă editurii! 

Va urma o vreme destul de bogată în concursuri, pentru că voi organiza şi eu câteva pe lângă cele sponsorizate. Voi trebuie doar să staţi pe aproape să nu rataţi concursurile! 


Îmbrăţişăriii! 

2 comentarii:

  1. M-a lovit o raceala, Doamne, nu-mi vine sa cred. Am racit de cam multe ori, ce-i drept, in ultimul timp, desi eu nu obisnuiam sa fac asta. Sa te faci bine si sa ai muuulte carti in mailbox. Zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ieri mai că nu aveam nimic, crezusem că am scăpar dar de unde, mai pe seară m-a luat iar. Se pare că nu o să scap sub nici o formă de răceală. Mulţumesc mult şi însănătoşire grabnică :D

      Ștergere